Ministerul Transporturilor analizează prelungirea termenului pentru privatizarea CFR Marfă; o variantă ar fi 10 decembrie

Ministerul Transporturilor analizează prelungirea termenului pentru privatizarea CFR Marfă; o variantă ar fi 10 decembrie
Publicat: 06/10/2013, 17:37
Actualizat: 02/02/2019, 01:02

Comisia de privatizare a CFR Marfă analizează amânarea termenului de finalizare a procedurii, scadent la jumătatea lunii, și a cerut informații de la Concurență privind durata unei decizii a instituției, șeful acesteia precizând că ultima dată avansată pentru transferul către GFR este 10 decembrie.

„Ministerul Transporturilor va veghea la respectarea procedurilor din contractul de privatizare. În acest sens a fost cerută oficial poziția Consiliului Concurenței, răspunsul a sosit vineri și a ajuns la președintele comisiei de privatizare (secretarul de stat Cristian Ghibu – n.r.). După ce comisia va analiza documentația primită și o va pune în contextul celorlalți parametri ai contractului, va lua o decizie privind continuarea acestui proces de privatizare”, a declarat agenției MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ministerului Transporturilor, Teodora Trandafir.

În presă au apărut informații că ministerul Transporturilor a redactat recent un proiect de act normativ prin care se amână termenul de finalizare a privatizării, însă documentul nu apare pe pagina web a instituției.

Contactat de MEDIAFAX, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat că reprezentanții comisiei de privatizare au solicitat date estimative privind finalizarea analizei tranzacției de preluare a CFR Marfă de către Grup Feroviar Român (GFR).

„Le-am spus termenele legale. O analiză obișnuită durează maxim 45 de zile dacă notificarea este completă. Dacă este o analiză mai complicată, care necesită o procedură numită investigație, atunci durează maxim 5 luni”, a arătat Chirițoiu.

El a adăugat că instituția pe care o conduce a solicitat GFR unele completări cu termen de primire în 20 de zile, iar din experiența Consiliului, după ce notificarea este completă, o analiză durează circa o lună.

„Nu este o obligație legală de o corobora termenul în care răspunde Consiliul cu graficul de plăți”, a punctat Chirițoiu.

Șeful Consiliului Concurenței a confirmat că reprezentanții comisiei de privatizare analizează modificarea termenului de încheiere a procedurii și a precizat că ultimul termen avansat în discuțiile cu aceștia a fost 10 decembrie.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut Consiliului Concurenței și consultanților un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă, stabilit acum pentru 15 octombrie, precizând că o eventuală prelungire va fi discutată în Guvern.

GFR a virat joi 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din prețul de cumpărare a 51% din acțiunile CFR Marfă deținute de stat. Alimentarea contului reprezintă o condiție prealabilă pentru finalizarea privatizării, iar termenul pentru transferul celor 20 milioane de euro expira vineri, 4 octombrie.

Săptămâna trecută, GFR a depus la Consiliul Concurenței notificarea privind achiziția a 51% din CFR Marfă. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzacție și piața de profil.

În luna iunie, GFR a fost declarat câștigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preț de 202 milioane euro pentru 51% din acțiuni.

Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiți după ce Consiliul Concurenței va emite o decizie privind această tranzacție.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacției fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

CFR Marfă este cea mai mare companie de profil din România, iar GFR principalul competitor.

Guvernul a stabilit că termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă este jumătatea lunii octombrie, printre condițiile impuse pentru încheierea tranzacției figurând constituirea unui depozit bancar de aproximativ 20 milioane de euro de către GFR și o adresă sau un aviz de la Consiliul Concurenței.

Actul normativ stabilește că finalizarea tranzacției, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acțiuni, va fi realizată sub condiția încheierii unui contract de escrow în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare, 2 septembrie.

Contractul de escrow va fi anexă la contractul de vânzare de acțiuni și va avea ca obiect, în principal, plata de către cumpărător a 10% din prețul de cumpărare (90,49 milioane lei, dintr-un total de 904,98 milioane lei) în termen de două zile de la data contractului de escrow.

Transferul dreptului de proprietatea asupra acțiunilor majoritare la CFR Marfă este condiționat totodată de „emiterea de către Consiliul Concurenței a unei adrese sau decizii” în conformitate cu dispozițiile Legii concurenței „și/ sau emiterea unui asemenea document de către alte autorități de concurență competente”.

Potrivit hotărârii de Guvern, dacă finalizarea tranzacției nu are loc, indiferent de orice culpă a cumpărătorului, în termenul de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a hotărârii, contractul se desființează „de plin drept” fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă și fără intervenția instanței.

Premierul Victor Ponta a declarat în august că dacă GFR nu va plăti banii pentru transportatorul feroviar de stat va fi numit un manager privat, iar licitația va fi reluată. Potrivit premierului, în cazul reluării licitației, termenele vor fi mult mai extinse și mai rezonabile decât la prima licitație, derulată în condițiile și termenele negociate cu Fondul Monetar Internațional.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Mihai Găinușă a rămas șomer. Ce mai poate să facă
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Megan Fox, primele imagini cu ea însărcinată. Cum s-a fotografiat iubita lui MKG
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum